Preot prof.dr. Ioan Mitrofan
website omagiaL

Mi-a recomandat o gazda, un om onorabil, preotul Ioan Coman. Fusese preot greco-catolic si in conditiile de atunci nu mai activa. Si acest lucru, dar mai ales preocuparile de natura duhovniceasca, i-au facut pe cei de la securitate sa ne urmareasca si n-au contenit s-o faca pana la caderea comunismului.

 

Dupa plecarea din Alba Iulia la Cluj am vorbit telefonic si am corespondat, dar si corespondenta ne era urmarita. Interceptand o convorbire telefonica ofiterul de la Alba Iulia comunica securitatii din Cluj: Din nota nr. 00730/9 din 13.08.1975 a biroului special "S", rezulta ca susnumitul comunica numitului Ioan Mitrofan din Alba Iulia urmatoarele: ... Eu personal o duc bine cu sanatatea, iar cu sufletul astept mereu ora aceea fericita cand Dumnezeu ma va chema in slujba Lui. In luna septembrie o sa va fac o vizita... Aseara am fost la Cluj. Dupa ce am participat la catedrala la slujba de seara am trecut pe la parintele… Viata noastra de zi cu zi era sub lupa securitatii. Cele mai firesti si banale lucruri erau urmarite.

 

Ne-am imprietenit. I-am vizitat familia din Oiejdea. Mi-a facut vizita in Oarta de Sus si am schimbat multe ganduri legate de cele sfinte. Ne-am respectat reciproc convingerile si n-a incercat niciodata sa ma converteasca. Nici n-avea cum, pentru ca eram intariti fiecare pe calea noastra.

 

Cand am putut parasi calea ferata, desi nu-mi displacea ceea ce faceam, m-am dus la Institutul Teologic din Sibiu. El se pregatea in particular si, intr-un moment pe care nu l-am stiut, a fost hirotonit in taina preot. Mai tarziu si-a completat studiile la Roma, dupa venirea libertatii, si a ajuns dascal si rector la Blaj.

 

Am ajuns preot in Turda si m-a vizitat si acolo. Ba intr-un rand, ne-a si insotit intr-un pelerinaj pe care l-am facut la manastirile din Moldova. Apoi Dumnezeu a randuit sa fiu transferat ca preot la Alba Iulia.

 

Ne mai vizitam, insa cu circumspectie. Stiam ca un ochi rautacios ne priveste. Dupa cum a spus-o parintele Ioan Mitrofan, intr-un rand, am ajuns sa ne fie frica de propriile noastre iubiri.

 

Pe cand eram paroh la Parohia Ortodoxa Maieri I, pe a carui teritoriu locuia parintele Ioan Mitrofan, a venit odata insotit de viitorul episcop de Oradea, Virgil Bercea. Eram in lucrari complexe de restaurare si de pictura si a facut un gest gingas: a donat o suma de bani pentru biserica.

 

A venit apoi libertatea. Eu am ajuns episcop la Alba Iulia, el a ajuns rector la Teologia din Blaj. Si, daca totusi am avut in minte de mai multe ori acest gand, il si exprim: de ce superiorii lui nu l-au promovat episcop? Pentru ca, in perioada de clandestinitate, a riscat mult. Dar aceasta nu e treaba mea, ci treaba mea este ca acum, la 65 de ani ai Parintelui Mitrofan, din noianul de amintiri gingase si sfinte sa aleg un buchetel si sa-i doresc bucuria desavarsita, pe care numai Domnul Hristos i-o poate oferi. Si apoi, nu se stie daca, ajungand episcop, ar fi fost mai fericit.

 

Dupa anul 1990, vremea ne-a asezat pe baricade diferite. Noi, ortodocsii, doream sa mentinem cu orice efort unitatea spirituala a comunitatilor noastre. Ei, greco-catolicii, cu frustrarile acumulate de-a lungul anilor, erau revendicativi si intoleranti. Poate nici n-ar trebui pomenite aceste lucruri intr-un volum festiv. Mai ales ca Domnul Hristos se roaga Tatalui ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis (Ioan 17,21).

 

In anul 2002 si Parintele Ioan Mitrofan sublinia lucrul urmator: Voi ramane la fel de atasat de prietenul meu Ioan Andreicut si de prietenii acelor timpuri despre care stiu azi destul de putin; poate, fiecaruia, Dumnezeu i-a randuit un drum potrivit talantilor si aspiratiilor sufletesti proprii. Celor care ne-au tinut jurnalul durerilor de masele si ne-au supravegheat intrarile si iesirile, sa le binecuvanteze Dumnezeu si intrarile si ieșirile pe drumul spre mantuire, iar dupa moarte sa le daruiasca viata cea vesnica fericita.

 

Nu vi se par aceste cuvinte pline de pace si iertare, scrise de un om care-si pune serios problema spirituala? Mie da! Acum cand, privind in urma, Parintele Ioan Mitrofan isi face un bilant provizoriu, pentru ca inca nu si-a sfarsit calea, credem ca are de ce se bucura.

 

Iar urarea pe care i-o facem este una ioaneica: Ma rog sa ai spor in toate si sa mergi bine cu sanatatea, precum bine mergi cu sufletul (3 Ioan 1,2).

4 iunie 2014