Preot prof.dr. Ioan Mitrofan
website omagiaL

Fara pretentia, marturisita de la bun inceput de altfel, de a prezenta totul despre parintele Ioan Mitrofan, incerc o trecere in revista a principalelor momente care au marcat viata Domniei Sale de pana acum. La ceas aniversar o retrospectiva asupra vietii, cu inerentele alti e bassi, asa cum evenimentele s-au succedat, nu reprezinta doar o tentativa de a recupera o imagine de ansamblu asupra trecerii cu folos a timpului si istoriei, ci se poate constitui si intr-o multumire adusa bunului Dumnezeu pentru darul care l-a facut lumii prin parintele Mitrofan. Orice elogiu poate parea excesiv atunci cand exista riscul, influentati de sentimente sincere si fratesti fata de o persoana, de a te lasa coplesit de emotiile amintirilor care intr-o oarecare masura au fost impreuna imparatite. Dar pentru cei care il cunoastem, chiar si sumar, pe Parintele Mitrofan, aprecierile nu-si pot gasi corespondenta decat in masura in care gasesc o reala concordanta cu ceea ce realitatea a sadit in cel pe care il prezentam aici.

 

Prima intalnire cu Parintele Mitrofan ramane mereu vie: la Roma, undeva la sfarsitul lunii iunie a anului 1991, cu ocazia consistoriului de creare a Cardinalului de pie memorie Alexandru Todea (de sarbatoarea Sf. Petru si Pavel, 29 iunie), am dorit sa vizitez alaturi de alti seminaristi din grupul sosit pentru eveniment, Colegiul Pontifical Pio Romeno, colegiul unde parintele studia in vremea pregatirii sale la Roma. Colina Gianicolo, ce gazduieste Colegiul nu era greu de parcurs, chiar si la inceput de vara romana: mai apasator era ritmul alert impus, secondat de "povestirile" pe care Parintele Mitrofan, - care urma se ne fie profesor si rector la Blaj - ni le impartasea, si chiar insasi prezenta acelui preot hirotonit in clandestinitate care se impunea in mod natural si firesc. Multe din zvonurile vremii care il creionau sumbru pe Parintele Mitrofan, aveau ulterior sa se risipeasca, in timp ce altele nu atat de "gri" sa se metamorfozeze si sa arate, in timp, adevarata fata a celui care ne-a insotit pe cale. Nu doar in acea ocazie.

*

La data de 12.03.1949 venea pe lume, la Oiejdea, singur baiat al familiei Mitrofan. Alaturi de cele doua surori, Marioara si Doina, a avut privilegiul de a fi partas unei educatii oferite de parintii Valeria, casnica, si tatal Iuliu, lucrator la C.F.R., educatie care in timp se va demonstra a fi una bazata pe principii sanatoase, fara compromisuri, pe omenie, respect fata de semeni si indeosebi pe iubirea fata de Dumnezeu. Provenind din familie greco-catolica, datorita repercusiunilor vremii cand Biserica Greco-Catolica a fost scoasa in afara legii de regimul comunist iar apartenenta la acest cult era considerat un delict impotriva sigurantei statului, parintii tanarului Ioan nu au prezentat copiilor aceasta nenorocire: frecventarea bisericii din sat, de acum trecuta in administrarea cultului ortodox,  nu a reprezentat un impediment pentru ca cele ale Domnului sa fie date Domnului. Si cu folos.

 

Copilaria, cu toate framantarile si greutatile oferite de o perioada grea prin care trecea societatea romaneasca, avea sa caleasca acel caracter care va deveni definitoriu, si care va transpare cu claritate in toate etapele vietii, indeosebi in momente mai putin fericite, marcate de deziluzii, dar si de impliniri si realizari.

 

Scoala primara o face in satul natal, in comuna Galda de Jos si Oiejdea natala, loc de referinta ulterioara, dar si loc binecuvantat mai nou de prezenta ecleziala si liturgica a Parintelui, care construieste in curtea casei un loc de inchinare lui Dumnezeu; alternativa posibila la inca nerestituita biserica din satul natal. Liceul Horea Closca si Crisan din Alba Iulia absolvit in anul 1967 ofera posibilitatea continuarii studiilor la Academia de studii economice – Facultatea de Comerţ, Bucureşti, unde se licentiaza in anul 1971 obtinand pregatire de specialitate in domeniul economic şi conducerea intreprinderilor. Locurile de munca avute pana in 1989, posturi de competenta si responsabilitate pe care le onoreaza profesional, se intretes cu activitatea „clandestina” de preot, activitate care pana in momentul decembrie '89 ii va aduce neplaceri din partea unor "binevoitori".

 

Asadar, pentru copilul Ioan strana bisericeasca s-a demonstrat inca din fragezii ani ai prunciei ca un miraj atragator, iar ulterioarele contacte cu surorile Congregatiei Maicii Domnului - care in timp devin "parohia virtuala …. si familia lui spirituala care l-a mortificat prin chemarea si participarea discreta la slujbe" - si mai tarziu legaturile cu teologi romano-catolici dar si cu preoti greco-catolici Coman Ioan, Radu Gheorghe, Francu Simion, Emil Puni si chiar cu Episcopul de atunci Alexandru Todea, cristalizeaza ideea aprofundarii teologiei si a asumarii misiunii sacerdotale in status de celibat.

 

Despre momentul solemn, dar totusi discret al hirotonirii - caci nu putea fi altfel atunci - stim putine lucruri, si asta datorita faptului ca orice legatura cu cultul desfiintat de comunisti era considerata complicitate la uzurparea ordinii sociale si sanctionata asa cum stim din marturiile celor care au petrecut ani buni in inchisoare doar pentru ca erau greco-catolici. Pregatire "la fara frecventa" pentru preotie a durat mai intai unsprezece ani (1968-1979), culminati cu hirotonirea intru preotie despre care nu vom vorbi, ci vom lasa insasi protagonistul sa o descrie; a urmat apoi o alta perioada de pregatire "la cursurile de zi" cu profesori nu neaparat mai buni decat cei pe care i-a avut in clandestinitate, dar cu siguranta o pregatire mai institutionalizata si mai sistematica, perioada care in doua etape succesive s-a concretizat in obtinerea a doua diplome universitare acordate de una dintre cele mai prestigioase Universitati Catolice din Roma, Pontificia Università Urbaniana: diploma de licenta in teologie morala catolica in iunie 1992 si trei ani mai tarziu, in iunie 1995, diploma de doctor.

 

Dar, sa parcurgem cateva amintiri referitoare la hirotonire asa cum insusi protagonistul si le aminteste: "Nu ezit sa spun ca alternativa studiilor teologice la Sibiu (la ortodocsi, n.r.) spre care m-au indemnat unii-altii nu m-a atras, iar la romano-catolici era greu de ajuns - raspunsul oficial m-a trimis de la Iasi la Alba Iulia, iar la Alba Iulia, dupa vechi 'canoane' experimentate de altii nu ajungeai sa termini (nici casnicii si nici Ministerul de resort nu lasau libera aceasta cale). Imi ramanea alternativa adoptata de fapt de toti greco-catolicii, dornici sa se pregateasca, sa existe, sa nu fie reperati de autoritati si sa activeze cu discretie in grupuri de enoriasi.

 

Afland mama ca as vrea sa dau examen de admitere la teologie, m-a avertizat ce zice lumea 'ca acolo merg numai prostii care nu au reusit la o alta facultate' asa ca nu am ascultat-o, n-am comentat parerea lumii, am dat admitere la facultatea civila si am reusit; dar cand a aflat mama ca totusi vreau sa devin preot celibatar, m-a chemat 'sa-mi spuna ceva' si mi-a marturisit: 'trebuia sa-ti fi spus de mai multa vreme ca asa mi-am dorit daca as avea un fecior, sa-l indemn sa se faca preot, dar… preot casatorit si cu rosturi omenesti'.

 

La avantul meu spre celibat, am raspuns mamei ca acest lucru nu trebuie sa ne preocupe, si … am incheiat discutia.

 

Au trecut unsprezece ani (din 1968 in 1979) si eu am strans carti, am acumulat cunostinte de teologie si am mers din cand in cand la Dansul la 'verificari'; de regula mergeam la Episcop, iar uneori la alti preoti (Miclea Ioan - Blaj, Puni Emil - Deva, Popa Eugen - Cluj).

 

Cu o saptamana inaintea Rusaliilor din anul 1979 am trecut pe la Reghin si Episcopul m-a intrebat: 'Ei cum stam?'. 'Bine!' i-am raspuns. 'Mergem inainte'. 'Cum?'. 'Singur' am raspuns eu si am primit verdictul 'Foarte bine, asa m-am gandit si eu, dar te-am lasat sa hotarasti dumneata! Te duci acasa si faci un program de retragere spirituala, singur, in saptamana aceasta, iar duminica la ora 10.00 esti aici ca sa primesti hirotonirea preoteasca'; mi-a indicat si trenurile care ajung de la Alba la Reghin.

 

Cu exuberanta tinereasca am incalcat din nou consemnul. Desi eram asteptat in Duminica Rusaliilor, 10 iunie 1979 la ora 10.00 la casa in care locuia cu chirie Preasfintitul Todea Alexandru din Reghin, pe Strada Bucegi nr. 22, aproape de spital, la ora 8.30 eram la usa Dansului, cu niste garoafe albe in mana, gata de preotit. Numai ca … usa nu s-a deschis (ca si in emisiunile cu surprize). […].

 

Las florile la Doamna Moraru, proprietareasa casei, care 'Nu stia nimic despre Dansul' si o rog pe aceasta cale sa i le ofere Preasfintitului 'de la Nelu de la Alba', si am iesit. Cand am ajuns pe trotuarul de vis-a-vis, o bataie nervoasa pe cerceveaua geamului dinspre strada ma intoarce, aflu usa deschisa si blagoslovenia Preasfintitului ma intampina 'De doua ore ne terorizezi! Ti-am spus la 10.00. Sezi aici - in anticamera - si asteapta'. Dupa cateva minute cineva era condus afara, pe langa mine, care stateam cu capul rezemat pe marginea mesei ca la hirotonire. Apoi Preasfintitul ma trimite la baie sa ma inviorez si apoi ma introduce in camera-capela. Acolo vad pe Doamna Valerica si un tanar de anii de liceu, ingenunchiat si emotionat, cu mainile impreunate in rugaciune si ochii plecati. Nu s-a facut nici o prezentare, doar o indicatie data doamnei: 'De la inceput ca si prima data'. Atunci am intuit ca inaintea mea mai fusese programata o hirotonire… iar mai tarziu am aflat ca cel hirotonit diacon fusese Rus Ioan din Reghin.

 

A urmat ceremonia hirotonirii si, la un moment dat mi s-a spus: 'pana aici diaconatul, mergem mai departe'. La punerea mainilor am simtit o apasare cum alta nu am mai avut-o pe cap vreodata. Mainile grele, moment definitoriu si definitiv! dupa terminarea slujbei Preasfintitul s-a asezat in genunchi si mi-a cerut binecuvantarea; nu era greu de spus, o stiam dar,… cum s-ai spun pe nume!? Ajungand la cuvintele '… sa vina peste tine…' m-am oprit si dansul mi-a soptit… 'peste tine episcop Alexandru', si asa m-a scos din incurcatura. Apoi asezandu-se in fotoliu si-a controlat pulsul dupa 'terorizarea la care il supusesem cu insistenta mea ne-anuntata' si mi-a spus o predica din care am retinut urmatorul fragment: 'La varsta lui Hristos - aveam 30 de ani - impliniti un act eroic prin hirotonire; nu va pot oferi nimic: nici oficiu, nici beneficiu, … poate sa aveti parte de suferinta pe care sa o duceti cat rezista motorul. Sa aveti incredere in Isus Hristos!'. Prevestirea incercarilor nu va intarzia mult spre a se face simtita. Certificatul de hirotonire consta intr-o Iconita cu imaginea Reginei pacii pe dosul careia sta scris: 'Bucura-te Imparateasa, Maica, Rusalii 10 iunie 1979, Reghin”.

 

Eroismul unui gest unic si irepetabil, care putea atrage dupa sine neplaceri atat pentru consacrator cat si pentru consacrat, ramane punctul de referinta si samanta roditoare care a stiut sa aduca roade pe care numai Dumnezeu le stie, dar care par uneori cu evidenta in viata Bisericii; roade spirituale impartasite cu generozitate celora care beneficiau de pe urma darului impartasit, dar si izvor de nenumarate neplaceri, care au inceput sa apara la nici o luna de la hirotonire. 

*

"Revolutia" din 1989 a readus libertatea Bisericii, si implicit posibilitatea iesirii din "anonimat" a acelor Ierarhi, preoti, calugarite, credinciosi, care sfidand parca tavalugul comunist au rezistat si au lucrat cu tenacitate in via Domnului, convinsi ca libertatea de constiinta nu poate fi ingradita de un decret de desfiintare a unei Institutii care in istoria poporului roman a adus atatea binefaceri. Moment de libertate dar si de nesperate si placute surprize: dramatismul si durerea sufleteasca de a pastra pentru sine si pentru putinele persoane care cunosteau secretul darului de sus a fost cu greu de stapanit; nici macar parintii, - dintre care tatal mort in 1987 - sau surorile, nu au stiut despre aparenta parintelui Ioan la clerul "greco-catolic clandestin"; iar mama, avea in timp sa afle public despre hirotonirea fiului sau la celebrarea publica a Sfintei Liturghii de pe Campia libertatii din Blaj, in martie 1990. Dupa 11 ani.

 

Dupa 1990 incepe slujirea publica, cu continuarea studiilor la Roma, iar apoi cu asumarea misiunii de rector al Academiei Teologice din Blaj pe durata a doua mandate. Doar un an am avut posibilitatea sa il cunosc pe parintele Mitrofan, pe de o parte in cadrul cursurilor de teologie morala pe care le preda seminaristilor in perspectiva procesului de formare, iar pe de alta parte in calitatea mea de ajutor la secretariatul seminarului. Timpul relativ restrans ca dimensiune - din toamna lui 1993 am parasit seminarul pentru a continua pregatirea teologica la Roma - mi-a dat posibilitatea sa il cunosc, e drept putin, pe acel om despre care se vorbea de multe ori in necunostinta de cauza si fara fundament. Deseori eronat si cu prea multa patima, - din cauza caracterului rezervat si concis pe care il aborda, care nu facea compromisuri in stabilirea prioritatilor si a prezentarii, multi ar spune, "nediplomatice" a acelor realitati si idei care nu aveau nevoie de cosmetizari sau compromisuri - parintele era considerat o persoana incomoda. Prea spunea lucrurilor pe fata, cu evident deranj pentru interlocutor. Acest lucru a dus la crearea unei imagini superficiale care il prezenta adeseori ca fiind taciturn si fara intelegere fata de cei pe care ii avea incredintati spre formare ca seminaristi. Trecerea timpului, cu cele peste 20 de generatii de absolventi care au trecut "prin mainile parintelui", au demonstrat ca metodele folosite in educarea si pregatirea seminaristilor erau bune. Dovada stau insasi marturiile atator preoti sau absolventi de teologie, care odata cu trecerea timpului au vazut in preotul Ioan Mitrofan un autentic "parinte", si cu regret tarziu pentru neintelegere au recunoscut deschis si public acest lucru. Nu cred sa existe seminarist al generatia 1994 din care si eu am facut parte, prima generatie care a redeschis portile Academiei din Blaj si care aniverseaza anul acesta 20 de ani de la terminarea studiilor, care sa nu fie de acord cu aceasta asertiune.

 

Perioada "romana" a locuirii impreuna in acelasi Colegiu, din nou pentru o scurta perioada de timp, mi-au oferit ulterioare posibilitati sa imi intaresc convingerile ce mijeau inca din timpul anului petrecut impreuna la seminarul din Blaj: ca parintele Mitrofan era un om special. Iar perioada de dupa anul 2000, cand am devenit colegi la catedra, si ulterior, dupa ridicarea Bisericii Romane Unite cu Roma Greco-Catolica la demnitatea de Arhiepiscopie Majora, cu posibilitatea de a lucra impreuna cu parintele Mitrofan si in domeniul administrativ ecleziastic, mi-a confirmat pe deplin aceasta convingere si mi-a intarit-o si mai mult.

 

Poate prea putin se stie despre alte activitati desfasurate de parintele Mitrofan in Biserica: nu vreau sa ma refer la participarea ca delegat la diferite comisii de dialog interconfesional, sau la participarea larga la conferinte nationale si internationale dintre care unele onorate chiar impreuna, si nici la cursurile de reactualizare a acelui deziderat care este formarea permanenta; nu ma refer nici la vizitele pastorale pe care le-a facut in parohiile nou infiintate dupa '89 pentru intarirea fratilor in credinta si nici la implicarea pe care a avut-o direct in reactivarea multor parohii.

 

Activitatea de econom al Bisericii, functie pe care a sumat-o cu mare responsabilitate s-a desfasurat intr-un firesc anonimat, cu satisfactiile aduse de rezultatele unui lucru bine facut concretizat nu atat de mult in rapoartele anuale pe care cu acribie le furniza Sinodului Episcopilor, cat mai ales in transformarea palpabila a noului sediu al Curiei Arhiepiscopie Majore din Blaj, a carui etape de restructurare, chiar de la temelie, dar si de dotare cu cele de trebuinta pentru o buna functionare, au fost asiduu urmarite de parintele Mitrofan. Numit de catre Sinodul Episcopilor in aceasta functie de responsabilitate, detinator a unei formari economice temeinice, parintele Mitrofan s-a achitat laudabil de misiunea incredintata prin decretul Arhiepiscopului Major in anul 2006. Perioada cat am colaborat de pe functii diferite in cadrul Curiei Arhiepiscopiei Majore mi-a oferit o ulterioara posibilitate sa observ tenacitatea unui om profund aplecat asupra lucrului facut cu interes si pasiune. In momentul in care a decis sa renunte la aceasta functie, lucrurile organizatorice din punct de vedere al administratiei financiare se gaseau deja pe un fagas firesc.

 

In paralel cu aceasta functie, tot datorita noii structuri canonice a Bisericii noastre, parintele Mitrofan a fost cooptat, incepand cu chiar momentul instituirii Tribunalului Ordinar in anul 2007, in calitate de judecator pentru ce-a de a doua instanta judiciara a Bisericii noastre. Prezenta sa in diferitele sedinte ale completelor de judecata era marcata de sensul senioriei cu care "strunea" elanul tineresc al judecatorilor mai tineri, multi dintre ei fosti studenti ai parintelui si care marcati mai mult de formarea juridica si de exigenta aplicarii cu constiinciozitate a principiilor juridice de evaluare a cauzelor de nulitatea matrimoniala uitau involuntar de valoarea morala a actelor umane si de caracterul pastoral al instantelor de judecata ecleziale, iar parintele Mitrofan punea mereu accentul pe esential insistand cu tarie si principial pe validitatea actului sacramental al casatoriei ca unire de nezdruncinat dintre un barbat si o femeie. Si din acest punct de vedere parintele Ioan Mitrofan a fost un exemplu de urmat.

 

La ceas aniversar, cand ne bucuram de un dublu moment de fericita aducere aminte, adresez parintelui Mitrofan Ioan, profesorul, rectorul, colegul si insotitorul pe cale, cu gratitudine si admiratie: viata binecuvantata si linistita, cu sanatate intr-u bucuria Stapanului si a confratilor, pe care i-a slujit cu vrednicie.

 

Cu convingerea ca filosoful avea dreptate si ca Parintele Mitrofan a inteles deplin cuvintele lui.

 

Blaj, Sarbatoarea Bunei Vestiri, 2014

​